Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a fost sesizat cu privire la existența unor cazuri de tentativă de fraudă online, prin mesaje e-mail, în care anumite persoane și-ar fi atribuit identitatea unor persoane cu funcții de conducere din cadrul structurilor de aplicare a legii (Poliția Română, Europol).

În aceste cazuri, victimele ar fi fost informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare ca urmare a săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală, ce ar fi fost constatate în cadrul unor percheziții informatice.
Persoanele bănuite ar fi solicitat o justificare prin e-mail în termen de 48 de ore, sub sancțiunea emiterii unui mandat de arestare.
În situația în care primiți astfel de email-uri nesolicitate, polițiștii vă recomandă să nu răspundeți, să nu accesați eventualele linkuri sau atașamente și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție, pe raza căreia domiciliați: https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online.
Poliția Română recomandă să nu comunicați date personale ori financiare către persoane necunoscute care vă contactează în mediul online. De asemenea, să nu deschideți fișiere primite de la persoane necunoscute.
Educația și vigilența sunt cele mai bune arme împotriva acestor tipuri de fraude și, prin respectarea măsurilor de precauție menționate mai sus, cetățenii se pot proteja mai bine.
Sursă foto IPJ Prahova.


