În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o comună din județul Prahova, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință, furt calificat și distrugere.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele cercetate pentru comiterea faptelor, în noaptea de 25 mai 2025, ar fi pătruns prin efracție în curtea unei locuințe, sustrăgând două motocoase și două drujbe, iar ulterior, din aceeași curte ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi incendiat după comiterea faptei de furt, pe un câmp din localitatea Moara Nouă.
La sediul unității de poliție vor fi conduse două persoane, în vederea audierii.
Activitatea beneficiază de sprijinul jandarmilor Grupării Mobilă de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești.
OPERAȚIUNEA JUPITER. Percheziții la persoane cercetate pentru înșelăciune și fals în înscrisuri. Trei persoane au fost reținute