Parcometre vandalizate în Ploiești. Hoții au fugit cu casetele de colectare a banilor

parcometre distruse

Patru parcometre montate în Ploiești au fost găsite distruse, miercuri dimineață. Polițiștii au constatat că făptașii au luat cu ei casetele de colectare a banilor. Oamenii legii încearcă acum să-i găsească și fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au produs faptele.

Vizate au fost mai multe aparate de taxare montate de SGU în parcările cu plată din Ploiești.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, în dimineața zilei de 28 mai a.c, de către un angajat al unei societăți comerciale din oraș cu privire la faptul că din mai multe parcometre amplasate pe domeniul public au fost sustrase casetele destinate colectării banilor.

În urma sesizării, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care s-a deplasat la fața locului pentru verificarea aspectelor semnalate.

Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că patru parcometre, amplasate pe diferite străzi din municipiu, au fost distruse, iar casetele de bani din interiorul acestora au fost sustrase”, a precizat Poliția.

Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 210 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat. Oamenii legii fac cercetări pentru a afla împrejurările în care aparatele au fost distruse, dar și pentru depistarea făptașilor.

Sursa foto: Mihai Polițeanu