Polițiștii ploieșteni anchetează două cazuri de furt din societăți comerciale, reclamate în cursul zilei de miercuri. Suspecți sunt patru tineri, din Ploiești și Bărcănești, unii dintre ei încă minori. Doi dintre bănuiți au fost prinși pe stradă, după o urmărire în zona de sud a municipiului.
Polițiștii Secției 4 au depistat ieri, în flagrant, doi bărbați, în timp ce se deplasau în fugă în zona de sud a municipiului Ploiești, având asupra lor mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată.
„Întrucât persoanele în cauză nu s-au conformat somațiilor legale ale polițiștilor de a se opri, s-a procedat la urmărirea pedestră a acestora, fiind interceptate și imobilizate la scurt timp, în proximitatea locului comiterii faptei. Cei doi au fost conduși la sediul subunității de poliție, unde, în urma verificărilor efectuate, au fost identificați ca fiind un tânăr de 17 ani, din comuna Bărcănești, și un bărbat de 21 de ani, din municipiul Ploiești.
Bunurile identificate asupra acestora au fost recuperate în totalitate și restituite reprezentanților societății prejudiciate”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Un alt caz a fost reclamat de angajatul unei benzinării, această speță fiind în atenția polițiștilor de la Secția 1.
VIDEO 🎦 Percheziții în Prahova, marți dimineață, la suspecți de furt. Bănuiții ar fi dat mai multe spargeri, la societăți comerciale din Ploiești
„Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un angajat al unei stații de carburant din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unității. În cel mai scurt timp, echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului, iar în urma activităților investigativ-operative desfășurate, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, acestea fiind doi tineri din municipiul Ploiești, cu vârste de 17, respectiv 21 de ani”, a precizat IJP Prahova.
Cei patru suspecți au fost audiați, iar ulterior reținuți. Astăzi, ei vor fi prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei măsuri preventive.
Foto cu caracter ilustrativ