Opt percheziții sunt în derulare, joi dimineață, la distribuitori de energie electrică bănuiți de înșelăciune și spălare a banilor. Procurorii descriu schema folosită de mai multe vreme pentru a obține bani în plus de la stat, în baza unei scheme de ajutor, în timp ce polițiștii se referă la un prejudiciu de peste 100.000.000 de lei, potrivit estimărilor de la acest moment.
Opt percheziții, organizate în cadrul operațiunii „Jupiter”, au loc în București, la sediile sociale aparținând unui număr de patru societăți comerciale având ca obiect de activitate comercializarea și furnizarea energiei electrice, precum și la locuințele persoanelor fizice implicate în comiterea faptelor, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de „înșelăciune cu consecințe deosebit de grave” și „spălare a banilor”.
VIDEO 🎦 Operațiunea „Jupiter” continuă, joi, cu peste 300 de percheziții în cauze penale cu prejudiciu total de peste 220.000.000 lei
„Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie – august 2022, două societăți comerciale ar fi indus în eroare reprezentanți ai unei instituții, prin depunerea la aceasta, în cadrul mecanismului de compensare a prețurilor la energie electrică, a mai multor deconturi prin care ar fi solicitat și în temeiul cărora ar fi încasat de la bugetul de stat sume mai mari decât cele la care aveau dreptul potrivit legii.
La baza acestora s-ar fi aflat un preț mediu de achiziție al energiei electrice livrate către clienții finali, supradimensionat în mod fraudulos ca urmare a unor vânzări succesive anterioare a acestei cantități de energie, prin interpunerea artificială pe lanțul de tranzacționare a unor societăți făcând parte din același grup și practicarea unui preț unitar/MWh augmentat în mod artificial, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat în acest moment la 104.346.359,33 de lei”, a anunțat Poliția Română.
Procurorii au descris, astăzi, schema după care acționau companiile vizate de anchetă:
„În perioada aprilie – august 2022, societățile din grupul X au desfășurat o serie de operațiuni pe piața energiei electrice care au generat profituri semnificative printr-un mecanism coordonat între societățile din cadrul grupului. Persoanele juridice implicate au fost X.E. S.A., E.M. S.R.L., S. S.R.L. și L.E. S.R.L., fiecare având un rol specific în circuitul de tranzacții.
Obiectivul principal al acestor operațiuni a fost maximizarea sumelor compensate de la bugetul de stat prin schema instituită de O.U.G. nr. 27/2022. Astfel, E. M. S.R.L. a solicitat decontări pentru lunile mai– august 2022 în valoare totală de 225.542.488 lei, iar S. S.R.L. de 295.354.585 lei.
Exemplificăm schema de compensare aplicabilă cu privire la decontul lunar depus de una dintre societăți:
• În luna august 2022, prețul mediu de referință de achiziție al energiei electrice al acestei societății a fost de 2.479,68 lei/MWh.
• În această lună, societatea a furnizat pentru clienții non-casnici o cantitate de 72.269,50 MWh, rezultând un cost total de achiziție de 179.204.961,61 lei, iar dacă se ține cont de un cost cu dezechilibru maximal de 5%, costul maximal de achiziție poate fi considerat – 188.165.209,69 lei.
• Din prețul mediu facturat de 1.685,43 lei/MWh, dacă se scad 488,55 lei/MWh (suma maximală a elementelor: 1. Componenta de furnizare, 2. Tarif de transport, 3. Tarif servicii de sistem, 4. Tarif de distribuție, 5. T.V.A., 6. Accize, 7. Contribuție cogenerare și 8. Certificate verzi), rezultă un preț mediu pe componenta de achiziție de 1.196,88 lei/MWh, ceea ce înseamnă că din activitatea de furnizare pentru luna august 2022, societatea ar fi putut încasa o sumă minimală de 86.498.118,49 lei.
• Din costul de achiziție (cu dezechilibrele incluse) de 188.165.209,69 lei, dacă scădem suma minimală pe componenta de achiziție (din factură) de 86.498.118,49 lei, rezultă că suma maximală ce putea fi solicitată pentru a fi decontată ar fi fost de 101.667.091,20 lei.
• Rezultă că, în mecanismul de compensare a prețurilor la energie reglementat de O.U.G. nr. 27/2022, practicarea unui preț mediu de achiziție mărit pentru cantitatea de energie electrică livrată clienților, a determinat un cuantum mai mare al sumelor decontate de la bugetul de stat în cadrul acestui mecanism”.
Potrivit anchetatorilor, pentru a beneficia la maximum de acest mecanism, „societățile au căutat să crească artificial prețul mediu de achiziție pe care îl raportau autorităților. Astfel, S.C. E. M. și S.C. S. au achiziționat energie de pe piața pentru ziua următoare (PZU), iar apoi a fost vândută către alte societăți comerciale din grup, la prețuri succesiv crescătoare, creând un circuit de tranzacții intra-grup.În acest sens, X. E. și L. E. jucau rolul de intermediar, preluând energia la prețuri mai mari și revânzând-o mai departe către E. M. și S. contribuind la creșterea prețului mediu raportat.
Tranzacțiile s-au realizat prin contracte negociate direct, scopul fiind creșterea prețului mediu de achiziție pentru E. M. S.R.L. și S. S.R.L., în contextul lipsei unui plafon maximal pentru calculul sumelor decontate de la bugetul statului conform O.U.G. nr. 27/2022.
În esență, energia circula între firmele grupului la prețuri artificiale, ceea ce le permitea să solicite de la stat sume disproporționat de mari față de costul real suportat.
Astfel, s-au creat scheme de tranzacționare între persoanele juridice intra-grup: E.M. S.R.L. și S. S.R.L. au vândut energie către X. E. S.A. la preț de 460 lei/MWh, iar X. E. S.A. a revândut către L. E. S.R.L. la prețuri între 800 și 3500 lei/MWh, ulterior L. E. S.R.L. revânzând către E. M. S.R.L. și S. S.R.L. la prețuri între 933,45 și 3578,93 lei/MWh”.
Procurorii susțin că, în acest fel, două dintre societăți ar fi raportat un preț mediu de achiziție mult mai ridicat decât cel real de pe piață, ceea ce a condus la sume compensate foarte mari de la bugetul de stat.
În urma cercetărilor, anchetatorii au mai constatat „migrarea a 1.946 de locuri de consum de la X. E. S.A. către E.M. S.R.L. și S. S.R.L., astfel încât acestea să justifice necesitatea achiziționării unor cantități semnificative de energie electrică, creând totodată premisa creșterii valorii compensate de la buget, cu CLC-urile incluse la plafonare aproape duble în lunile iulie și august 2022.
Cantitățile totale achiziționate de E. M.S.R.L. au fost de 2.560 MWh în luna mai, 15.366 MWh în luna iunie, 47.401 MWh în luna iulie și 62.656 MWh în august, cu preț mediu ponderat crescând de la 975,33 lei/MWh la 2.479,68 lei/MWh; pentru S. S.R.L., cantitățile au fost de 1.107 MWh în luna mai, 40.756 MWh în iunie, 76.441 MWh în iulie și 89.502 MWh în luna august, cu preț mediu ponderat de la 972,52 lei/MWh la 2.479,68 lei/MWh.
Așadar, în paralel, societățile au crescut rapid portofoliul de clienți, preluând consumatori de la X. E. și raportând un număr mai mare de locuri de consum (CLC). Migrarea clienților a fost strâns legată de mecanismul de compensare: cu cât erau mai mulți clienți și cu cât era mai mare prețul mediu de achiziție, cu atât suma compensată era mai mare.
Operațiunile desfășurate nu respectau nici prevederile art. 57 alin. 61 din Legea energiei nr. 123/2012, care obligă furnizorii să acopere cel puțin 50% din necesarul portofoliului prin producție proprie sau contracte la termen, și nu de pe piețe spot. Prin acest mecanism, profitul grupului a fost maximizat în detrimentul bugetului de stat”.
„Această strategie a combinat coordonarea între societăți, creșterea artificială a portofoliului de clienți și utilizarea mecanismului de compensare pentru a genera câștiguri rapide. În concluzie, activitatea grupului „X” între lunile aprilie și august 2022 reprezintă un exemplu de manipulare a pieței și a mecanismelor de compensare, prin tranzacții intragrup și creșterea artificială a prețului energiei, toate în scopul maximizării profiturilor pe seama bugetului de stat”, concluzionează anchetatorii.
Sursa imagini: Parchetul General - Poliția Română


