Peste 1.000 de polițiști vor fi în teren, în Prahova, în minivacanța de 1 Decembrie. Mai mult de un sfert dintre ei vor acționa pe linie rutieră

polițiști mobilizare 1 decembrie

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a mobilizat, pentru minivacanța de 1 Decembrie, peste 1.000 de polițiști prahoveni, care vor acționa în teren, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie. Este vorba despre agenți de la Ordine Publică și Rutieră, dar și echipaje din cadrul altor structuri ale IJP.

 

Polițiștii vor acționa în special în zonele în care sunt organizate evenimente, dar și pe principalele artere de circulație din județ și în stațiunile turistice, unde sunt mobilizați peste 300 de agenți de la Rutieră. 

"În aceste zile vor fi vizați și conducătorii auto care aleg să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, prin urmare, fiind utilizate aparatele etilotest, dar și cele drugtest. 

Polițiștii prahoveni recomandă conducătorilor de vehicule ca, în condițiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, să fie mai atenți și să-și păstreze calmul la volan, fără sa bruscheze comenzile vehiculului. 

Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei", au transmis reprezentanții IJP Prahova.

În contextul în care mulți aleg să profite de acest weekend prelungit, pentru a se bucura de un scurt concediu, oamenii legii le atrag atenția să-și protejeze locuințele, pe durata deplasării, iar în timpul opririlor să nu lase obiecte de valoare în interiorul autoturismelor, mai ales în locuri la vedere, indiferent dacă au parcat mașina într-o zonă special amenajată sau pe străzi lăturalnice, mai puțin circulate.

"Totodată, vă readucem aminte faptul că puteți folosi doar materiale pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori. Pe această cale, vă recomandăm să supravegheați îndeaproape copiii, întrucât aceștia pot fi tentați să folosească articole pirotehnice obținute de la comercianți neautorizați", au mai transmis reprezentanții IJP Prahova.