IJP Prahova a anunțat că femeia a fost victima unui accident produs în urmă cu puțin timp, în centrul Ploieștiului, la intersecția străzilor Poștei cu Buzăului.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că „o tânără de 27 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Buzăului din municipiu, iar la intersecția cu strada Poștei ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 58 de ani”.
Femeia de 70 de ani, pasageră în una dintre mașini și rănită în urma impactului, a fost preluată de un echipaj de la Ambulanță și transportată la spital.
La fața locului, polițiștii i-au testat pe cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier, stabilind că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Accident în zona Școlii „Sf. Vineri” din Ploiești. Un tânăr a dat cu mașina peste o fată de 12 ani, apoi a fugit de la locul faptei
Cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.