Pe grupul de Facebook Info Trafic Prahova, un conducător auto a publicat imagini surprinse vineri, pe Centura de Vest a Ploieștiului, la scurt timp după ce o cisternă s-a răsturnat pe breteaua de legătură dintre DN 72 și DN 1. Ceea ce șochează este că destule mașini trec pe la locul evenimentului, fără ca vreun șofer să oprească și să sară în ajutorul conducătorului auto rănit.
Imaginile sunt surprinse dintr-un vehicul aflat pe celălalt sens de mers decât cel pe care s-a petrecut accidentul, pe o porțiune destul de lungă. La locul evenimentului nu ajunseseră, încă, Poliția și echipajele ISU Prahova. Cisterna se vede răsturnată în afara carosabilului, iar lângă această stă pe jos, ghemuit și ținându-se de cap, evident rănit, conducătorul auto.
Mai multe autoturisme, dar și un TIR trec pe lângă locul accidentului, însă nimeni nu oprește să vadă dacă poate fi de ajutor.
{cwgallery}
Înregistrarea a fost publicată AICI.
Șoferul cisternei, un bărbat de 45 de ani, a fost găsit conștient de echipajele de urgență. Acesta a fost transportat la spital, cu diferite leziuni.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: capturi video Facebook/ Info Trafic Prahova
