Polițiști din Prahova cercetați după crima de la Lipănești

achetă poliție crimă lipănești

O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost ucisă în plină zi, pe stradă, în fața celor doi copii și a mamei ei. Criminalul, concubinul din casa căruia fugise, a atacat-o cu un topor. În urma tragediei petrecute în luna iunie, în Lipănești, în spațiul public au apărut acuzații grave la adresa polițiștilor din localitatea de domiciliu a făptașului. În baza acestor mărturii, Comunitatea Declic a inițiat la strângerea de semnături pentru demiterea șefului IJP Prahova și mai mulți polițiști au ajuns să fie cercetați pentru felul în care au gestionat cazul acestei familii, înainte de crimă.

Aproape 29.000 de oameni au lansat petiția lansată de Comunitatea Declic, iar membrii acesteia anunță acum că „Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a declanșat procedura de cercetare prealabilă față de cinci polițiști de la IPJ Prahova” citând un răspuns oficial în care Poliția Română menționează că „s-a dispus declanșarea procedurii de cercetare prealabilă față de 5 polițiști din cadrul IPJ Prahova, dintre care doi ocupă funcții de conducere, în vederea stabilirii existenței/inexistenței vreunei abateri disciplinare”.

La câteva zile după crimă, și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova anunța că a fost demarată o anchetă internă la nivelul instituției, verificându-se modul în care s-a intervenit anterior tragediei.

Măsurile au fost dispuse după ce în spațiul public au apărut mărturii potrivit cărora polițiști din Boldești-Scăeni, localitatea făptașului, ar fi știut despre comportamentul violent al acestuia și nu ar fi susținut victima în niciun fel, în contextul unor conflicte anterioare.

Tânăra de 22 de ani, care fugise la mama ei, în Lipănești, a fost ucisă pe stradă de concubinul său, la jumătatea lunii iunie. Crima a șocat prin faptul că a fost comisă în plină zi, în fața celor doi copii ai femeii și a mamei acesteia.

Petiția lansată de Comunitatea Declic poate fi semnată AICI.

Sursa foto: Comunitatea Declic (declic.ro)