Un prahovean de 29 de ani, din Dumbrava, a ajuns în arest după ce ar fi lovit un polițist și ar fi amenințat echipajul sesizat cu privire la muzica prea tare dată într-un local din comună. Bărbatul se confruntă acum cu acuzații de ultraj.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Valea Călugărească au fost sesizați la data de 17 noiembrie a.c., în jurul orelor 23:20, de către o persoană, cu privire la faptul că, în incinta unui local public situat în comuna Dumbrava, sat Cornu de Sus, județul Prahova, se ascultă muzică la un volum ridicat.
La fața locului s-a deplasat, de îndată, un echipaj din cadrul structurii de ordine publică, pentru verificarea aspectelor semnalate.
În cadrul intervenției, un bărbat aflat în apropierea localului public, a manifestat un comportament agresiv și recalcitrant, adresând amenințări polițiștilor.
La momentul imobilizării și încătușării, acesta a exercitat acte de violență fizică asupra unuia dintre agenți, lovindu-l în zona feței și distrugându-i ochelarii de vedere”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Agresorul este un tânăr de 29 de ani, din comuna Dumbrava. Acesta a fost audiat, după incident, fiind apoi reținut, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cine este prahoveanul de 38 de ani arestat pentru ultraj după ce ar fi amenințat un polițist
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.


