Polițist prahovean amenințat de un recidivist. Agresorul este în arest preventiv

polițist amenințat

Un recidivist a fost arestat preventiv pentru ultraj în formă continuată, după ce a amenințat în repetate rânduri un polițist.

Potrivit IPJ Prahova, sesizarea a fost făcută la data de 10 noiembrie, un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești anunțând faptul că, în timp ce se afla în timpul liber, în incinta unei societăți comerciale din comuna Blejoi, a fost amenințat de un bărbat, acesta invocând că ar fi executat o pedeapsă privativă de libertate din cauza activității profesionale a polițistului.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi, care l-au identificat pe agresor: un bărbat de 38 de ani din comuna Blejoi.

Potrivit sursei citate, bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a proferat amenințări cu acte de violență la adresa polițistului, faptele având legătură directă cu calitatea acestuia de agent de poliție și cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În urma administrării probatoriului, prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea prim-procurorului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Sursă foto ilustrativ, Jurnalul.