Procurorii au trimis în judecată un polițist din Ploiești acuzat de viol

viol polițist

Procurorii au trimis în instanță dosarul în care un polițist din Ploiești este acuzat de viol. Agentul de la Secția 4 și-ar fi folosit funcția în scop sexual, în sensul că ar fi abuzat o femeie căreia îi luase anterior declarații, într-un caz de înșelăciune.

Cazul a ajuns în atenția opiniei publice în primăvara anului trecut, după ce femeia care l-a reclamat pe polițist  a relatat, într-un interviu pentru un site local de știri, cum ar fi fost abuzată de acesta, la scurt timp după ce agentul îi luase declarații într-un dosar de înșelăciune. 

Polițistul ar fi recunoscut, atunci, că a întreținut relații sexuale cu femeia, însă a susținut că ar fi avut consimțământul acesteia.

„La data de 8 aprilie a.c., la sediul Secției nr.4 de Poliție Ploiești s-a prezentat o femeie de 36 de ani, din municipiul Ploiești, sesizând că este amenințată ca urmare a unui schimb de imobile. Din verificări, a rezultat faptul că sesizarea i-a fost preluată de către un polițist cu care a făcut schimb de numere de telefon, pentru a-l contacta în cazul în care amenințările s-ar repeta, aceasta contactând polițistul în ziua următoare, solicitând-i să se întâlnească.

De comun acord au stabilit să se întâlnească la domiciliul polițistului acolo unde ar fi întreținut relații sexuale, cu consimțământul acesteia, după cum susține polițistul, ulterior femeia părăsind locuința. Tot în seara respectivă, polițistul ar fi șters conversațiile pe care le-a avut cu aceasta, fapt care a deranjat-o.

La data de 10 aprilie a.c., femeia s-a deplasat la sediul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, sesizând că ar fi fost constrânsă psihic să întrețină raporturi sexuale de către polițistul care a preluat sesizarea anterioară a acesteia, susținând că dorește să depună o plângere cu privire la aceste aspecte, ulterior răzgândindu-se și părăsind sediul unității.

Având în vedere aceste aspecte, la data de 11 aprilie a.c., la momentul luării la cunoștință de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova despre aspectele în cauză, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile fața de conducerea Secției nr.4 de Poliție Ploiești și fața de polițistul în cauză. De asemenea, tot la data de 11 aprilie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a fost informată despre faptul că femeia a depus plângere penală față de polițist pentru săvârșirea infracțiunii de viol”, se arată într-un comunicat transmis de IJP Prahova în aprilie 2024.

Dosarul, care are ca obiect „folosirea funcției în scop sexual”,  fost trimis la Judecătoria Ploiești și nu a primit, încă, un termen de judecată.