Prahovean rănit după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod. A fost scos de echipajul de descarcerare

Prahovean rănit după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod. A fost scos de echipajul de descarcerare

Un bărbat a ajuns la spital, după un accident petrecut sâmbătă după-amiază în satul Băltiţa din comuna prahoveană Măneşti. Maşina a intrat într-un cap de pod.

Victima, în vârstă de 58 de ani, rămăsese prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii. Bărbatul a fost scos de un echipaj de descarcerare al ISU Prahova şi preluat de o autospecială de terapie intensivă mobilă.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00.