O tânără de 19 ani ar fi intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, au stabilit polițiștii care investighează accidentul produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la Vălenii de Munte.
„Echipajele s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele verificări a rezultat că o tânără de 19 ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac și cu un indicator rutier aflat în afara acesteia.
În urma accidentului, conducătoarea auto și două pasagere au suferit vătămări corporale”, a informat IJP Prahova.
Anterior, reprezentanții ISU, care au intervenit la locul evenimentului, au precizat că victimele au între 17 și19 ani, iar una dintre fete a fost găsită încarcerată.
Trei victime cu vârste între 17 și 19 ani, azi-noapte, în urma unui accident grav produs la Vălenii de Munte
Polițiștii au stabilit că șoferița nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Foto cu caracter ilustrativ