Razie cu peste 150 de polițiști și jandarmi, vineri, în zona Ploieștiului. Este a treia acțiune de acest fel, în tot atâtea zile

razie ploiești

Polițiștii din Ploiești au organizat vineri o nouă razie, de această dată pe raza de competență a Secțiilor 2 și 3 Poliție. 

Demersul a vizat zonele adiacente unităților de învățământ, parcurile, autogările și alte locuri frecventate de elevi și tineri, urmărindu-se prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a fenomenelor cu impact stradal și a abaterilor de la legislația rutieră.

La activități au participat peste 155 de polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și poliție rutieră, sprijiniți de jandarmi. În urma verificărilor au fost legitimate aproximativ 370 de persoane și controlate 125 de autovehicule, fiind vizate și 25 de unități de învățământ. Polițiștii au efectuat controale corporale și asupra bagajelor, iar în paralel au verificat activitatea agenților de pază.

Acțiunea a avut ca rezultat aplicarea a peste 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 18.500 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 61/1991. 

Totodată, pentru abateri grave care reprezentau un pericol pentru siguranța rutieră, au fost reținute două permise de conducere, două certificate de înmatriculare. În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii rutieri au efectuat testări cu aparatele etilotest și drugtest”, a anunțat IJP Prahova într-un bilanț transmis la finalul acțiunii.

În contextul acestor verificări, pe strada Tache Ionescu a fost depistat un șofer de 31 de ani care a pătruns într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului. Polițiștii l-au tras pe dreapta, pentru verificări. Etilotestul a indicat o valoare de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

„Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 2.600 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile”, au precizat reprezentanții Poliției județene.