Prahovean reținut, la Comarnic, pentru violență în familie și lipsire de libertate. Victima este fosta sa parteneră

violență în familie lipsire de libertate

Un tânăr din Comarnic este cercetat pentru violență în familie și lipsire de libertate după ce, zilele trecute, și-ar fi agresat fosta parteneră și ar fi sechestrat-o în locuință.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați la data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie cu privire la faptul că la aceeași dată, ar fi fost agresată de către un bărbat.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că în timp ce se afla la domiciliul acestuia, în orașul Comarnic, ar fi avut un conflict verbal spontan cu acesta, pe fondul geloziei, conflict care a degenerat în acte de violență, provocându-i femeii leziuni fizice și ulterior ar fi împiedicat-o să părăsească locuința.

A fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent asupra vieții și integrității femeii, fiind de acord cu emiterea unui ordin provizoriu de protecție față de bărbat, cu monitorizare electronică.

În urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 34 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu”, a anunțat IJP Prahova.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.