Un bărbat din Dâmbovița și altul din Prahova au ajuns în arest, în ultimele 24 de ore, alegându-se cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere. Unul dintre ei a fost prins conducând beat, pe DN1, iar al doilea s-a urcat la volan fără permis, pentru o plimbare prin Măgurele.
Polițiștii din Bușteni au oprit marți, pe DN1, un șofer de 41 de ani, din Dâmbovița. Controlul de rutină s-a încheiat cu dosar penal și trimiterea în arest a conducătorului auto, reținut întrucât se urcase la volan beat și având permisul suspendat.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat pentru refuzul de testare cu aparatul etilotest. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității luării unei alte măsuri preventive”, a informat IJP Prahova.
VIDEO 🎦 Percheziții la contrabandiști din Prahova și Dâmbovița, miercuri dimineață
Un alt dosar penal a fost deschis de polițiștii Secției Bălțești, la Măgurele, pentru un tânăr de 26 de ani din comună, de asemenea tras pe dreapta în cursul zilei de ieri. Și acesta a fost reținut de oamenii legii, după ce aceștia au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul, iar în luna decembrie 2025 a mai fost identificat conducând autovehicule pe drumurile publice.
Cei doi bărbați reținuți în Prahova, în ultimele 24 de ore, pentru infracțiuni rutiere vor fi prezentați procurorilor, în vederea analizării oportunității luării unei alte măsuri preventive.


