Rezultatele necropsiei în cazul lui Tony de la Ploiești. Ce spun legiștii despre cauza decesului

deces necropsie tony de la ploiești

Necropsia în cazul manelistului Tony de la Ploiești, al cărui deces a survenit azi-noapte, după un accident rutier și o intervenție a polițiștilor, a indicat faptul că moartea acestuia nu a fost violentă. Acesta ar fi suferit de o boală de inimă.

 

"În cursul zilei de astăzi, 23 mai a.c., a fost efectuată necropsia bărbatului de 31 de ani, iar rezultatul acesteia a arătat faptul că moartea a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardiorespiratorie acută pe fondul unei cardiomiopatii hipertrofice.

Astfel, nu au fost constatate leziuni traumatice care să aibă legătură de cauzalitate cu decesul", au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Afecțiunea la care fac referire autoritățile este o boală a inimii care poate fi ereditară sau dobândită și este caracterizată prin ȋngroşarea pereţilor ventriculari, ceea ce afectează arhitectura muşchiului inimii. Potrivit unor studii, este cea mai frecventă cardiomiopatie, afectând 0,2% din populaţia generală.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!