Doi bărbați și o femeie au ajuns în atenția organelor de anchetă în urma scandalului în care au fost implicați aseară, aproape de miezul nopții, pe str. Buna Vestire. Jandarmii care au intervenit, la sesizarea unor cetățeni, au găsi asupra celor trei o bară metalică, o sabie și un cuțit.
În jurul orei 23.00, jandarmii au fost alertați de mai mulți cetățeni și solicitați să intervină pentru aplanarea unui „conflict spontan între mai multe persoane care ar folosi arme albe și alte obiecte contondente”, precizează reprezentanții Grupării Mobile.
Amenzi de 6.000 de lei pentru patru tineri prinși la scăldat, la Sala Sporturilor
Echipajul Grupării Mobile a intervenit pentru aplanarea scandalului, declanșat pe fondul consumului de alcool.
Jandarmii „i-au imobilizat pe cei implicați, fiind vorba de o femeie (47) și doi bărbați (48 și 49 ani), asupra cărora au descoperit o sabie confecționată artizanal cu lungimea de 90 cm (lama 65 cm), o țeavă metalică de 120 cm și un cuțit briceag cu lama de 8 cm”, a mai anunțat sursa citată, menționând că „unul dintre bărbați a acuzat stări de rău, fiind preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital în vederea unor investigații medicale”.
Ecgipajul Grupării Mobile Ploiești a înaintat actele de sesizare a organelor de urmărire penală împreună cu obiectele descoperite asupra celor în cauză, în vederea continuării cercetărilor.
SUrsa foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești