Cele două cazuri au fost înregistrate la Gorgota, respectiv Brebu. Unul dintre bărbați a provocat pagube materiale importante, într-un accident rutier pe un drum județean, iar altul a fost tras pe dreapta la timp de polițiștii care au constatat că acesta nu numai că era beat, dar se urcase la volan și fără a avea permis.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei au acționat, la data de 26 octombrie 2025, în jurul orei 18.00, pe raza comunei Brebu, desfășurând activități specifice de control al traficului rutier. „În timpul acțiunii, polițiștii au observat un vehicul, condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Brebu, județul Prahova. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Deoarece conducătorul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat IJP Prahova, în cursul zilei de luni.
Șofer rupt de beat oprit de polițiști pe DN1, în zona stațiunii Bușteni
Tot duminică, un alt șofer beat a fost depistat două ore mai târziu, pe DJ101E, după ce a provocat un accident rutier. „Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 23 de ani, din comuna Gorgota, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un autoturism, care, la rândul său, a lovit un stâlp de iluminat public. Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor trei vehicule implicate.
Conducătorul auto de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au menționat reprezentanții IJP Prahova, în legătură cu acest caz.
Foto cu caracter ilustrativ


