Un șofer de 24 de ani și doi pasageri din mașina acestuia au fost răniți într-un accident produs joi dimineață pe DN1A. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției și a ieșit cu mașina în afara carosabilului.
„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un tânăr de 24 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Național 1 A, direcția Brașov către Ploieşti, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă către stânga.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat un rezultat negativ.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a unei pasagere de 24 de ani si a unui alt tânăr de 22 de ani, care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Mașină fără RCA, implicată într-un accident la Valea Călugărească. Bărbatul aflat la volan a fost reținut, fiindcă nu avea permis și era băut
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.


