Tribunalul București a dispus începerea judecății în dosarul de corupție al fostului președinte CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

iulian dumitrescu

Tribunalul București a decis luni, pe fond, începerea judecării dosarului în care este inculpat fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu. Dosarul îi mai vizează, printre alții, pe sora și cumnatul lui Dumitrescu, primarul orașului Lehliu Gară, dar și pe fostul administrator public al județului din mandatul acestuia, Anna-Maria Vasile.

Judecătorul a constatat, la termenul de luni, „legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 123/1/P/2023, emis la data de 03.12.2024 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpații

1.DUMITRESCU IULIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de: 1. fals în declarații, în formă continuată (...) 4 acte materiale 2. luare de mită (...) 3. dare de mită (...) 55 acte materiale 4. trafic de influență (...) 5. luare de mită (...) 6. efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (...) 6 acte materiale

2. LAMBREA DANIEL ADRIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită (...)

3. LAMBREA ANGELICA MARILENA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 1. complicitate la luare de mită (...) 2. fals material în înscrisuri oficiale (...)

4. IACOMI IULIAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită (...) 55 acte materiale

5. DUNĂREANU DANIEL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită (...)

6. VASILE ANNA MARIA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (...) 29 acte materiale

7. MATEESCU MARINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită (...) (4 acte materiale).

Dispune începerea judecății în cauza ce îi priveşte pe inculpații Dumitrescu Iulian, Lambrea Angelica-Marilena, Lambrea Daniel-Adrian, Iacomi Iulian, Mateescu Marina, Vasile Anna-Maria și Dunăreanu Daniel”, se arată în minuta instanței.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. 

Dosarul a fost trimis în judecată în luna decembrie.