Tânăr de 22 de ani, cetățean francez, găsit mort pe un drum forestier din Comarnic. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului

sinucidere comarnic

Un bărbat a fost cel care a făcut macabra descoperire, vineri, pe 10 octombrie, în zona unui drum forestier de pe raza orașului Comarnic. Omul a sunat imediat la Poliție, iar în prezent au loc cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul, însă indiciile de la fața locului au conturat deja destul de clar o ipoteză: sinuciderea.

Trupul victimei a fost găsit în zona Valea Largă, potrivit salvamontiștilor chemați să intervină pentru recuperarea cadavrului.

„Echipa operativă, constituită din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și din cadrul Poliției orașului Comarnic, s-a deplasat de urgență la fața locului, unde a identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 22 de ani.

În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violență.

De asemenea, la fața locului au fost identificate mai multe bunuri aparținând persoanei, respectiv: documente de identitate precum și mai multe carduri bancare. Totodată, au fost găsite sume de bani, în lei și euro, precum și un telefon mobil, funcțional, dar blocat cu cod de autentificare”, a precizat IJP Prahova.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa foto: Salvamont Prahova