Incidentele au avut loc aseară, în Valea Doftanei. În timpul unei acțiuni de rutină, polițiștii au depistat un șofer care părea beat și au încercat să-l testeze. Acesta a încercat de două ori să fugă de oamenii legii.
Un echipaj de Poliție a încercat să-l oprească pe individ duminică, în jurul orei 22.00, însă acesta și-a continuat deplasarea, pentru o scurtă distanță, oprind într-o parcare.
„Ulterior, polițiștii i-au solicitat bărbatului documentele personale și ale autoturismului, acesta refuzând să le prezinte.
S-a stabilit identitatea conducătorului auto, ca fiind un bărbat de 49 de ani, din localitatea Filipeștii de Târg. Întrucât emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, moment în care a luat bicicleta pe care o avea în bena autoturismului și s-a urcat pe aceasta, încercând să părăsească zona, fiind oprit de polițiști și încătușat”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Polițiștii l-au reținut pe șoferul din Covasna prins conducând beat pe DN1 - Valea Prahovei
Bărbatul a fost transportat până la urmă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, însă a refuzat prelevarea.
În prezent, acesta este cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
Foto cu caracter ilustrativ