Duminică, 28 septembrie, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au observat un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Cocorăștii Colț care prezenta mai multe avarii.
În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe proprietarul autoturismului, care a declarat că vehiculul său a fost acroșat de un alt autoturism al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea.
La scurt timp, la aproximativ 500 de metri distanță de automobilul avariat, polițiștii au depistat un alt autoturism avariat, în afara părții carosabile, precum și pe conducătorul acestuia. Bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mașină furată depistată în trafic, de polițiștii. Tânărul care o conducea era beat și nu avea permis