UPDATE. Un șofer care mirosea a băutură, oprit de polițiști la Bucov, este anchetat după ce a refuzat să sufle în etilotest, dar și recoltarea de probe biologice

șofer beat bucov

Încă un dosar penal deschis de polițiștii prahoveni, în urma unui control rutină, după ce printre șoferii verificați au depistat și unul care mirosea a alcool. Bărbatul, din Bucov, nu a vrut sub nicio formă să coopereze cu echipajul de Poliție.

********************************************

UPDATE

********************************************

„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal, din comuna Bucov, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din aceeași localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică polițiștii i-au solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând.

Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală unde, în prezența cadrelor medicale, a refuzat și prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunțat IJP Prahova.

Poliția a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la recoltare de mostre biologice.