Un medic și soțul unei paciente s-au luat la bătaie, joi, pe holurile Spitalului Urlați

bătaie spital urlați

Polițiștii din Urlați au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă și lovire sau alte violențe după ce un medic și un aparținător s-au luat la bătaie joi, în jurul prânzului, în incinta spitalului din oraș.

Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 11.00, când un bărbat, soțul unei paciente, nu a fost lăsat să intre în salonul acesteia.

„În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că, în cursul aceleiași dimineți, la unitatea medicală a fost adusă o femeie căreia medicul de gardă i-ar fi acordat primele îngrijiri medicale.

Pe timpul desfășurării activităților medicale, soțul acesteia, un bărbat de 40 de ani, din comuna Albești-Paleologu, ar fi pătruns pe holul secției, intenționând să intre în salonul unde se afla soția sa. În momentul în care i s-a comunicat de către cadrele medicale că accesul este interzis, acesta ar fi devenit recalcitrant.

La fața locului a intervenit un medic, între cei doi având loc un conflict verbal, care ulterior ar fi degenerat, cei doi bărbați agresându-se reciproc fizic”, a anunțat IJP Prahova.

Niciunul dintre cei implicați nu a dorit să-i fie emis ordin de protecție.

Cercetările în acest caz continuă, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și lovire sau alte violențe.