Polițiștii locali au derulat, vineri dimineață, o nouă acțiune de verificare la șoferii de microbuze și autobuze care circulă în municipiu, dar și la transportatori de mărfuri. Zeci de sancțiuni au fost aplicate, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
“Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat, în dimineața zilei de vineri, 04.11.2022, acțiuni de control pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care efectuează transport de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de Primăria Municipiului Ploiești, precum și pentru utilizarea altor terminale, circulația autovehiculelor pe alte trasee și oprirea în alte stații decât cele stabilite la nivelul municipiului.
Totodată, verificările au avut în vedere și circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zonele de restricție reglementate de municipalitate, fără a deţine autorizaţie de acces valabilă.
Controalele polițiștilor locali s-au desfășurat pe Bulevardul București, străzile Democrației, Găgeni, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Ștrandului și Depoului”, precizează reprezentanții Poliție Locale Ploiești, într-o informare transmisă în cursul zilei de vineri.
Sursa citată menționează că, în urma verificării unui număr de 173 conducători auto, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!


