FOTO. Un stâlp al furnizorului de energie electrică avariat într-un accident la Brătășanca. Singurul șofer implicat a refuzat transportul la spital

Brătășanca accident stâlp

Pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Filipeștii de Târg, sat Brătășanca, DN72. La locul indicat s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare si o ambulanță SMURD.

Potrivit ISU Prahova, în evenimentul rutier, petrecut la doar 10 minute după miezul nopții, a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat și a avariat un stâlp de electricitate.

În autovehicul se afla doar șoferul, conștient, care a primit îngrijiri medicale la fața locului. Acesta a refuzat transportul la spital, iar pompierii au asigurat zona până la sosirea personalului din partea societății de furnizare a energiei electrice deoarece exista pericolul ca stâlpul să se prăbușească pe carosabil.

Traficul spre Târgoviște a fost temporar blocat. 

Foto ISU Prahova