VIDEO 🎦 Doi cămătari din Ploiești au fost săltați de mascați, marți dimineață. Indivizii, bănuiți că ar fi încercat să păcălească și Fisc-ul

cămătari ploiești

Două percheziții au avut loc marți dimineață, în Ploiești, într-un dosar care vizează posibili cămătari. Suspecții se află deja la audieri.

„Polițiștii din cadrul Biroului de Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare, în dimineața zilei de 15 iulie 2025, două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, într-un dosar penal care are ca obiect comiterea infracțiunilor de camătă și fals în înscrisuri oficiale.  

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2024, mai multe persoane ar fi oferit împrumuturi în valută către diverse persoane, fără a fi autorizate în acest sens, percepând dobânzi lunare ridicate și impunând condiții oneroase pentru returnarea sumelor. 

De asemenea, în cursul anului 2025, aceleași persoane ar fi fost implicate în încheierea și utilizarea unor contracte de înstrăinare auto, prin care s-ar fi urmărit inducerea în eroare a autorităților fiscale”, a anunțat IJP Prahova.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 43.000 de euro, anunță sursa citată.

Doi posibili cămătari au fost duși la audieri, urmând ca față de aceștia să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

IJP Prahova menționează că, în acest dosar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate.

Sursa imagini: IJP Prahova