VIDEO 🎦 Doi pompieri prahoveni, printre salvatorii care pleacă astăzi în Grecia. Echipajele din România vor ajuta la stingerea incendiilor de vegetație

pompieri grecia

Peste 100 de pompieri români vor participa, în perioada 1 august - 15 septembrie, la misiuni de stingere a incendiilor din Grecia. Este al patrulea an în care sunt solicitați pentru astfel de intervenții, în străinătate.

„Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, 1 cisternă de 30.000 l, 1 autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Makri (oraș situat la Est de Atena).

Schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16.08.2024 și 31.08.2024, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Toate autospecialele de stingere vor fi echipate cu motopompe transportabile și cu un rucsac de prim ajutor, iar fiecare pompier va beneficia de echipament individual de protecție, inclusiv un aparat cu aer comprimat și o butelie de rezervă.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni”, au transmis reprezentanții IGSU.

Din prima serie fac parte plt. adj. Rașnoveanu Florin Alin și plt. adj. Filip Constantin, din cadrul ISU Prahova.