HOTI PLOIESTI Patru tineri din Ploieşti, cu vârste între 14 şi 18 ani, au fost reţinuţi de Poliţie, fiind acuzaţi că au tâlhărit şi agresat fizic mai multe persoane. Printre victime s-au aflat o persoană cu dizabilităţi şi un agent de pază dintr-un centru comercial.
Cei patru suspecţi au fost aduşi la audieri miercuri, în urma unor descinderi ale mascaţilor. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi ajung în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. Actele de violenţă au avut loc în ultimele trei luni, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.
"Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești-Secția nr.1 de Poliție au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, în vederea documentării activității infracționale a patru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, furt, furt calificat și două infracțiuni de lovire sau alte violențe, fapte comise în perioada decembrie 2022- februarie 2023. La sediul unității de poliție, au fost conduși, în vederea audierii, patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din municipiu", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de IPJ Prahova.
HOTI PLOIESTI | Patru tineri au fost reţinuţi în urma percheziţiilor
"Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 17 decembrie 2022, în timp ce se aflau în Oborul Ploiești, doi dintre tineri ar fi sustras, din buzunarul unei persoane, un portofel, care conținea documente personale și 580 de lei. La data de 17 ianuarie 2023, trei dintre tineri, prin violență, ar fi încercat să deposedeze o persoană cu dizabilități de bunurile personale, în timp ce se aflau în zona Bariera Bucov din municipiu. În noaptea de 5 spre 6 februarie 2023, trei dintre tinerii în cauză, în timp ce se aflau în zona centrală a municipiului, ar fi sustras din buzunarul unei persoane portofelul ce conținea 1.200 de euro și 200 de lei, precum și telefonul mobil", a mai transmis Poliţia Prahova.
De asemenea, în zilele de 6, respectiv 7 februarie, unul dintre suspecţi, aflându-se în incinta unor centre comerciale din municipiu, ar fi agresat fizic un minor, respectiv un agent de pază aflat în timpul serviciului, producându-le leziuni fizice, mai menţionează reprezentanţii IPJ Prahova.
HOTI PLOIESTI "În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă printre care un portofel și o parte din suma de bani sustrasă de tineri în noaptea de 5 spre 6 februarie. În urma probatoriului administrat, față de cei patru tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", se mai arată în comunicat.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!


