OPERAȚIUNEA JUPITER. Sute de polițiști, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție, participă, luni dimineață, la percheziții derulate la nivel național, în mai multe cauze penale. Aproape 170 de persoane au fost sau urmează să fie conduse la audieri.
În cadrul acțiunilor sunt puse în aplicare 202 mandate de percheziție domiciliară și 166 de mandate de aducere.
„Investigațiile privesc infracțiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, obținerea ilegală de fonduri, înșelăciune, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.
Totodată, sunt vizate și fapte privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, conform art. 342 alin. 2 din Codul Penal, precum și infracțiuni de braconaj. În sfera ordinii publice, cercetările vizează și pescuitul neautorizat, comis prin utilizarea unor unelte interzise, fapte sancționate potrivit articolului 56 litera f din Legea nr. 176/2024”, menționează procurorii Parchetului General.
Operațiunea „Jupiter” constituie un demers strategic complex al autorităților judiciare române, având ca obiectiv combaterea infracționalității.
Acțiunile, derulate periodic, nu reprezintă doar un demers punctual de aplicare a legii, ci face parte dintr-o strategie amplă și pe termen lung, orientată spre consolidarea capacității autorităților judiciare de a răspunde ferm și coordonat la amenințările infracționale cu impact sistemic.
VIDEO 🎦 Credite de aproximativ 2.000.000 de lei, obținute cu acte false. 17 percheziții sunt derulate de DIICOT