Vineri 30 mai a.c., în jurul orei 20:15 a fost anunțată producerea unui incendiu la o locomotivă pe raza localității Valea Călugărească. Aceasta tracta vagoane cu țiței și a fost oprită sub linii de înaltă tensiune.
La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot), o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Prahova.
Potrivit ISU Prahova, la locul intervenției s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei locomotive diesel care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, oprită sub linii de înaltă tensiune.
S-a acționat cu autospeciala cu pulbere, iar incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime, iar în proximitate nu se află locuințe.
Cauza probabilă a producerii incendiului va fi stabilită după finalizarea acțiunii de intervenție.
VIDEO 🎦 Incendiu la o locuință în Drajna de Jos. Pompierii au reușit să împiedice propagarea focului
Foto ISU Prahova