Viitorii specialiști de la Urgențe, chemați din nou la examen. Ministrul Sănătății: „Numeroase contestații depuse de candidații care au semnalat nereguli”

alexandru rogobete examen contestații specialist urgențe

Examenul pentru obținerea titlului de medic specialist în specialitatea Medicină de Urgență va fi reluat peste câteva zile, după ce au fost înregistrate numeroase contestații din partea candidaților, care reclamau nereguli în timpul probei scrise.

Însuși ministrul Sănătății a anunțat că examenul va fi reluat, în data de 28 octombrie 2025, la ora 10.00.

„Am luat această decizie în urma numeroaselor contestații depuse, începând cu 17 octombrie 2025, de către candidații care au semnalat nereguli în organizarea probei scrise.

S-au înregistrat întârzieri semnificative față de ora oficială de începere, precum și probleme legate de formularea chestionarelor, unele întrebări fiind considerate neclare sau fără legătură directă cu tematica de concurs. Astfel de situații nu pot fi ignorate atunci când vorbim despre un examen care certifică pregătirea și competența profesională a medicilor.

Înțeleg pe deplin nemulțumirea viitorilor medici care s-au confruntat cu o situație ce le-a afectat încrederea într-un moment esențial al carierei lor. Tocmai această reacție justificată a candidaților a stat la baza deciziei de a relua proba scrisă.

Consider că fiecare candidat trebuie să beneficieze de condiții egale și de un proces de evaluare corect, riguros și transparent. Reluarea probei scrise pentru specialitatea Medicină de Urgență este o măsură necesară pentru ca examenul să se desfășoare conform standardelor pe care le impune un act de evaluare profesională.

În calitate de ministru al Sănătății, îmi asum responsabilitatea de a garanta transparența, profesionalismul și integritatea tuturor examenelor organizate în sistemul medical”, a scris ministrul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.