Adieu, Alain Delon! Starul francez al anilor '60 - '80 fost înmormântat la Douchy, în cadrul unei ceremonii restrânse, aşa cum şi-a dorit

Delon

Familia şi prietenii apropiaţi ai lui Alain Delon i-au adus sâmbătă un ultim omagiu, în cadrul unei ceremonii religioase unde s-au adunat aproximativ o sută de admiratori.

Alain Delon s-a stins din viaţă duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani.

Ceremonia a fost condusă într-un cadru restrâns de Jean-Michel Di Falco, fost episcop, considerat capelanul celebrităţilor din Franţa, scrie AGERPRES.

Înmormântarea a avut loc loc la ora locală 17.00, cu uşile închise, în capela situată în inima proprietăţii Douchy (centru) cumpărată de Alain Delon în 1971. Alain Delon şi-a dorit să fie înhumat la domiciliul său, lângă câinii săi, o procedură excepţională care a necesitat autorizaţia autorităţilor.