Românii de peste Prut au ieșit în număr mare la vot pentru alegerile parlamentare 2020. Peste 24.000 de persoane și-au exercitat deja dreptul electoral, iar la secțiile de votare din Chișinău s-au format cozi.
Până la ora 14.00, la nivel mondial, peste 160.000 de români din diaspora au votat în secții și prin intermediul votului prin corespondență, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Centrală.
În Spania, ţara cu una dintre cele mai mari comunităţi de români din străinătate, au fost organizate 140 de secţii de votare, în care şi-au exprimat opţiunile electorale peste 12.000 de alegători, până la ora 12.00. În Italia, unde au fost organizate 137 de secţii, au votat peste 20.000 de români, iar în Marea Britanie peste 9.000. În Germania au votat peste 10.000 de români.
Românii din diaspora îi vor alege pe cei patru deputați și doi senatori care îi vor reprezenta în noul Parlament, aminteşte Digi24.