Atac soldat cu cel puțin 15 morți, în New Orleans. Un veteran american a intrat cu un camion în mulțime

atac terorist isis new orleans

Un vehicul a intrat într-o mulţime într-un cartier turistic din New Orleans, au anunţat miercuri autorităţile acestui oraş din sud-estul Statelor Unite. Bilanțul atacului de miercuri este, la acest moment, de 15 morți și 35 de răniți.

Zona în care s-a produs, cunoscută drept Cartierul Francez, era plină de persoane care sărbătoreau Anul Nou.

Presa internațonală a citat martori care relatau că un camion a intrat în mulţime „cu mare viteză”, după care şoferul a sărit din vehicul şi a început să tragă cu o armă, iar poliţia a început să riposteze. Atacatorul din New Orleans a fost împușcat mortal de forțele de ordine.

„Suspectul a fost identificat ca fiind Shamsud-Din Jabbar, în vârstă de 42 de ani, un cetăţean american din Texas", a spus FBI despre bărbatul bănuit că a comis atacul din noaptea de Anul Nou în cel mai mare oraş din Louisiana, în sudul Statelor Unite, într-un comunicat citat de presa internațională și preluat de Agerpres. Individul ar fi condus o camionetă închiriată.

FBI suspectează că el nu a acţionat singur. „Un steag ISIS a fost localizat în vehicul, iar FBI lucrează pentru a determina potenţialele asocieri şi afilieri ale subiectului cu organizaţii teroriste”, a declarat Biroul Federal de Investigaţii, anchetatorul principal, într-un comunicat. Anchetatorii au găsit arme şi un potenţial dispozitiv exploziv în vehicul, iar alte potenţiale dispozitive explozive au fost găsite în Cartierul Francez, anunță News.ro, citând de asemenea informații publicate de presa internațională. Suspectul era un veteran al armatei americane despre care anchetatorii cred că a fost lăsat la vatră onorabil, a declarat Alethea Duncan, agentul special adjunct al FBI responsabil pentru New Orleans, în timpul unei conferinţe de presă susţinute miercuri după-amiază.