Casa din “Singur acasă”, vândută pentru 5,25 milioane dolari

Singur acasă

Locuinţa familiei McCallister din celebrul film „Home Alone”/„Singur acasă” şi-a găsit cumpărător, chiar înainte de Crăciun.

Casa din Illinois a fost scoasă la vânzare pentru 5,25 milioane de dolari la începutul acestui an, scrie Digi24. Exteriorul conacului a fost folosit ca locuință a familiei McCallister atât în „Home Alone” (1990), cât și în continuarea „Home Alone 2: „Lost in New York” ”(1992).

Macaulay Culkin, care l-a interpretat pe Kevin McCallister în filme, a recunoscut că s-a gândit să cumpere casa atunci când aceasta a ajuns pe piață la începutul acestui an, „doar pentru amuzament”.

Casa are  836 de metri pătrați, a fost construită în 1921 și are patru șeminee, două spălătorii, două jacuzzi, un bar, spațiu de recreere, o sală de gimnastică, o sală de cinema privată și un teren de sport acoperit.

Locuinţa a fost vândută ultima dată în 2012, pentru 1,58 milioane de dolari.