Italia. Mai multe persoane rănite după prăbușirea parțială a unui turn medieval în apropiere de Colosseum

 turn medieval

Un muncitor a fost spitalizat cu răni grave după prăbușirea parțială luni a unui turn medieval aflat în renovare în centrul Romei, în apropiere de Colosseum.

Alți doi muncitori au fost răniți ușor și au refuzat să fie duși la spital, a precizat ANSA potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, purtătorul de cuvânt al departamentului național de pompieri, Luca Cari, a declarat anterior pentru Reuters că echipele de intervenție încercau să extragă o persoană prinsă sub dărâmături.

Torre dei Conti, cu o înălțime de 29 de metri, se află pe Via dei Fori Imperiali, ampla arteră care leagă Piazza Venezia de Colosseum.
Edificiul nu a mai fost utilizat din 2006, dar se afla în renovare în cadrul unui proiect de restaurare de patru ani, care urma să fie finalizat anul viitor, potrivit autorităților orașului.

Înregistrările postate pe rețelele de socializare surprind nori de praf ieșind pe ferestrele turnului și zgomotul prăbușirii zidăriei.
Din cauza lucrărilor de restaurare, zona din jurul turnului fusese închisă pentru pietoni.

Torre dei Conti a fost ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocențiu al III-lea pentru familia sa.

 

 Sursă foto stirileprotv.ro.