Maia Sandu a desemnat un nou premier al Republicii Moldova. Vezi cine este Alexandru Munteanu

Munteanu

Omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial, vineri, candidat pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat decretul pe 24 octombrie, după consultări cu grupurile parlamentare.

„În urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare, am semnat astăzi decretul prin care l-am desemnat pe domnul Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Îi urez succes în formarea unui Guvern care să obțină încrederea Parlamentului și să îndeplinească cele mai importante așteptări ale cetățenilor: protejarea păcii, pregătirea țării pentru aderarea la UE, consolidarea economiei și creșterea standardelor de viață ale oamenilor”, a scris Maia Sandu pe Facebook potrivit stirileprotv.ro.

Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani și de profesie economist, a fost propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce actualul premier Dorin Recean și-a anunțat demisia și a decis să iasă din viața politică.

Înainte de a oficializa această nominalizare, șefa statului a avut joi consultări cu grupurile parlamentare din opoziție.

La discuții au participat reprezentanții partidului Democrația Acasă, ai Partidului Nostru, ai Blocului Alternativa și socialiștii. Grupul Partidului Comuniștilor a refuzat invitația șefei statului.

Munteanu are acum la dispoziție 15 zile pentru a forma echipa guvernamentală și pentru a solicita votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii echipe guvernamentale. 

Alexandru Munteanu este fondatorul companiei 4i Capital Partners şi preşedintele Alianţei Franceze din Republica Moldova, organizaţie pe care o conduce de peste trei decenii.

Născut la 20 ianuarie 1964, la Chişinău, Munteanu a urmat studii în fizică şi a activat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe, iar ulterior a devenit lector conferenţiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde a predat disciplina Bazele Teoretice ale Electrotehnicii.

În perioada formării instituţiilor financiare naţionale, a ocupat funcţii de conducere în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, fiind şef al Secţiei Operaţiuni Valutare şi director adjunct al Departamentului Relaţii Externe.

După ce a urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relaţii internaţionale, bănci şi finanţe, Munteanu a activat la Banca Mondială în Washington D.C. şi ulterior în mediul privat internaţional.

În Republica Moldova, a fost director adjunct al Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme (CISR), director al reprezentanţei Fondului American de Investiţii WNISEF, precum şi membru al consiliilor de administraţie ale mai multor companii din Moldova şi Ucraina.

El a fost decorat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

Sursă foto stirileprotv.ro.