Măsură aplicată în premieră în UE. Ungaria a pierdut un miliard de euro din fonduri europene, din cauza unor presupuse încălcări ale statului de drept

ungaria fonduri europene retrase

La 1 ianuarie, Ungaria a pierdut definitiv peste 1 miliard de euro din fonduri europene. Acestea au fost retrase oficial miercuri, într-un act în premieră în Uniunea Europeană, ca urmare a unor presupuse încălcări ale statului de drept de către Budapesta.

Bruxelles-ul declanşase mecanismul de condiţionalitate față de Ungaria în primăvara anului 2022. Procedura a dus la suspendarea anumitor plăţi, iar Comisia Europeană a invocat „îngrijorări serioase” cu privire la utilizarea bugetului european de către Ungaria, fiind puse în cauză modul în care au fost atribuite contractele publice şi lipsa de control şi de transparenţă, scrie News.ro.

Budapesta a făcut de atunci unele reforme care au permis deblocarea unei părţi din bani, dar 19 miliarde de euro rămân îngheţate în cadrul diferitelor proceduri. „În conformitate cu regulamentul privind condiţionalitatea, (...) prima tranşă” din banii suspendaţi, în valoare de 1,04 miliarde de euro, a expirat la sfârşitul anului 2024, a declarat Comisia.

De la revenirea sa la putere în 2010, prim-ministrul naţionalist Viktor Orban şi-a consolidat controlul asupra puterii, iar apropiaţii săi s-au îmbogăţit spectaculos.

În iulie, Comisia Europeană a publicat un raport în care constată că Ungaria nu îndeplineşte standardele democratice ale UE, în special în ceea ce priveşte corupţia, finanţarea politică, conflictele de interese şi independenţa mass-media.

Viktor Orban a promis să „lupte” pentru a proteja banii care, a spus el, „sunt ai noştri”, mai notează News.ro.

Orban acuză, în schimb, că „ei încearcă constant să ia bani de la maghiari prin diverse mijloace şi din diverse motive”. Acesta a ameninţat că va bloca bugetul UE pentru a-şi atinge obiectivele.

Ungaria s-a aflat la conducerea semestrială a UE până la sfârşitul anului trecut.

Noul rival al premierului de la Budapesta, Peter Magyar, a cerut miercuri alegeri generale anticipate. Scrutinul este prevăzut în prezent pentru primăvara anului 2026. 

În plus faţă de fondurile îngheţate, Ungaria face obiectul procedurii articolului 7 din septembrie 2018. Concepută pentru a sancţiona un stat membru în cazul în care se constată o „încălcare gravă” a statului de drept, această procedură poate merge, în teorie, până la suspendarea dreptului de vot al ţării respective în Consiliul UE.