Papa Francisc atrage atenţia asupra "patologiilor sociale" în timpul pandemiei de coronavirus şi îndeamnă la întrajutorare

Papa Francisc atrage atenţia asupra "patologiilor sociale" în timpul pandemiei de coronavirus şi îndeamnă la întrajutorare

Papa Francisc a avertizat miercuri asupra "patologiilor sociale" care ameninţă omenirea în timpul actualei pandemii de coronavirus, precum "individualismul", şi a atras atenţia că fără colaborare şi ajutorarea celor nevoiaşi "nu vom putea vindeca lumea", relatează EFE, potrivit AGERPRES.

"Pandemia a scos în evidenţă cât suntem de vulnerabili şi de strâns legaţi. Dacă nu avem grijă unii de alţii, începând cu cei mai afectaţi şi mai nevoiaşi, nu vom putea vindeca lumea", a spus papa la începerea audienţei generale pe care a oficiat-o în Palatul Apostolic.

Papa Francisc, care continuă să oficieze audienţele generale în palat şi nu în Piaţa Sf. Petru pentru a evita mulţimile, a subliniat că infecţia provocată de noul "coronavirus nu este singura boală ce trebuie combătută".

"Pandemia a scos la iveală patologii sociale mai ample, precum o viziune distorsionată a acelor persoane ce ignoră demnitatea", a avertizat el.

"Uneori îi privim pe ceilalţi ca pe nişte obiecte pe care le folosim şi apoi le aruncăm", a spus sfântul părinte. Această atitudine ''orbeşte şi promovează o cultură a marginalizării, individualistă şi agresivă care transformă fiinţa umană într-un bun de consum", a adăugat papa.

"Dumnezeu nu ne-a creat ca obiecte, ci ca persoane iubite şi capabile să iubească, ne-a creat după imaginea şi asemănarea Lui. Ne-a dat o demnitate unică şi ne-a îndemnat să trăim împreună cu fraţii şi surorile noastre, respectând Creaţia, în comuniune şi în armonie", a explicat papa.

Suveranul pontif a îndemnat lumea să trăiască în "armonie" şi să evite comportamentele "individualiste", care oferă o concepţie "distorsionată" cu privire la lume şi viaţă.

Potrivit sursei citate Papa a ţinut totuşi să laude "dedicarea multor persoane în aceste luni", care au dat dovadă de "iubire fraternă şi creştină, îngrijindu-i pe cei bolnavi în timpul pandemiei" şi care şi-au pus "în pericol propria sănătate".

Sursă foto zf.ro.

Image
Image
Image
Image