Român arestat în Italia pentru că şi-a agresat partenera însărcinată

Român arestat

Un român în vârstă de 32 de ani a fost arestat în Italia după ce partenera sa însărcinată a sunat la poliţie ca să reclame agresiunea fizică pe care o suferise din partea acestuia.

Femeia le-a spus carabinierilor care au sosit de urgenţă la faţa locului că, în urma unui conflict verbal care avusese loc cu puțin timp înainte din motive banale, bărbatul a lovit-o în față cu o sticlă şi apoi s-a repezit la gâtul ei. Poliţiştii au observat imediat că femeia prezenta răni pe față și semne de strangulare la gât, relatează presa din Italia potrivit Antena 3 CNN.

Evaluând situaţia şi probele, poliţiştii au decis să îl reţină pe român cu acuzaţia de rele tratamente, apoi un judecător a decis arestarea acestuia care acum îşi aşteaptă procesul la închisoare.

În schimb femeia, în urma rănilor suferite, a fost transportată de urgenţă la spital, unde a primit îngrijiri medicale şi un prognostic de 21 de zile de tratamente.