Într-un anunț surpriză, Statele Unite impun sancțiuni suplimentare pentru două dintre cele mai mari companii petroliere ale Rusiei – furnizoare de resurse esențiale pentru mașinăria de război a lui Vladimir Putin, chemând Moscova să fie de acord, fără întârziere, cu o încetare a focului.
Măsura vine după ce a devenit clar că Rusia nu intenționează să se oprească și nu este de acord cu termenul definit simplu de președintele Statelor Unite: un armistițiu pe linia frontului. Anunțul a fost făcut chiar în ziua vizitei secretarului general al NATO la Casa Albă. Documentul, cu antetul Trezoreriei Statelor Unite, a fost făcut public de însuși președintele Donald Trump, pe rețeaua sa de socializare.
„Astăzi, Biroul pentru Controlul Activelor Străine impune sancțiuni suplimentare, ca urmare a lipsei unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace care să pună capăt războiului din Ucraina. Măsurile luate sporesc presiunea asupra sectorului energetic al Rusiei și diminuează capacitatea Kremlinului de a genera venituri pentru mașina sa de război și de a-și susține economia slăbită”, se arată în documentul oficial citat de tvrinfo.ro.
Președintele Donald Trump a declarat: „Sunt sancțiuni masive – sancțiuni asupra petrolului. Două dintre cele mai mari companii petroliere, printre cele mai mari din lume, dar sunt rusești. Produc mult petrol. În speranța că asta va avea un efect, că el va deveni rezonabil – și în speranța că și Zelenski va fi rezonabil. Știți, e nevoie de doi pentru a dansa tango, după cum se spune.”
La rândul său, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a comentat: „Ceea ce face președintele astăzi, prin aceste sancțiuni, este să exercite o presiune mai mare asupra Rusiei. Este vorba despre schimbarea calculului, despre a te asigura că Putin înțelege viziunea președintelui – aceea de a avea o încetare a focului, de a se opri acolo unde sunt, așa cum s-a spus literalmente. Acesta trebuie să fie primul pas acum, pentru ca el să accepte această viziune și să vină la masa negocierilor. Exact asta a făcut astăzi președintele.” Donald Trump a adăugat: „Împreună cu Europa – uitați, aceștia au devenit, de fapt, prietenii mei. Cred că toți.”
Sursă foto ilustrativ, profit.ro.


