Un TIR de marfă, înmatriculat în România, a distrus o arcadă a apeductului El Cobre din orașul spaniol Algeciras, un monument istoric care datează din 1783, în timp ce încerca să treacă pe sub structura acestuia.
Potrivit hotnews.ro citând El Pais, incidentul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 7:30. Accidentul nu a provocat victime, însă a distrus o parte din monumentul din secolul al XVIII-lea. Apeductul El Cobre este una dintre structurile emblematice ale orașului Algeciras, de lângă Gibraltar, care face parte din patrimoniul local. Fotografiile surprinse la fața locului au arătat blocuri de piatră împrăștiate și camionul rămas blocat sub ele.
Potrivit sursei citate, ofițeri ai Poliției Locale au fost trimiși la fața locului și au verificat dacă vehiculul avea asigurare valabilă și dacă șoferul era apt să conducă.
De asemenea, experți în urbanism și cultură au fost trimiși în zonă pentru a evalua daunele aduse structurii, care este protejată ca monument de gradul II de către Guvernul Regional Andaluz. Într-un comunicat, Consiliul Local a anunțat că a pus deja în aplicare mecanismele care vor permite reconstrucția Arcadelor El Cobre.
La rândul său, primarul orașului Algeciras, José Ignacio Landaluce, a dat asigurări că structura „va fi restaurată cât mai curând posibil și că Consiliul Local va lua toate măsurile posibile pentru acoperirea costurilor generate de aceste lucrări”. „Vom cere ca toți cei responsabili pentru aceste evenimente să fie trași la răspundere”, a spus primarul.
Conform sursei citate, Arcadele El Cobre fac parte din infrastructura cunoscută sub numele de Apeductul Algeciras, a cărui construcție a început în secolul al XVIII-lea pentru a alimenta orașul cu apă. La acea vreme, era încă în reconstrucție, după plecarea locuitorilor spanioli din Gibraltar.
Monumentul istoric a mai fost avariat și în urma unei coliziuni cu un camion în anii 1980.
Sursă foto hotnews.ro.


