Zeci de muncitori români atrași de mirajul salariilor din anunțurile de pe rețelele sociale au ajuns sclavi pe o plantație din Spania. Rețeaua era condusă tot de români

rmuncitori români

52 de muncitori români au fost găsiți în condiții inumane pe o plantație din Spania. Ei au fost eliberați după o intervenție a Gărzii Civile.

Potrivit ziare.com citând Digi24, muncitorii au fost aduși din România cu promisiuni de salarii mari și condiții excelente, însă au fost supuși abuzurilor și obligați să doarmă în barăci.

Anunțurile cu munca în livezi de fructe erau postate în mediul online și ofereau salarii mari, transport gratuit, cazare și condiții de lucru ideale.

La sosirea în Spania au rămas fără acte, documente necesare pentru întocmirea contractelor și obținerea asigurărilor sociale. Mai mult, muncitorii români erau obligați să locuiască în barăci pe care polițiștii le-au caracterizat drept niște adevărate focare de mizerie. Banii primiți erau puțini, mai transmite sursa citată.

Muncitorii români ar fi trăit în teroare și ar fi fost amenințați cu bătaia în cazul în care se gândeau să reclame la poliție.

Intervenția poliției a avut loc după ce unul dintre eliberați a sunat pentru a sesiza situația. Șase români ar fi fost arestați, după ce autoritățile au descins la locul unde stăteau.

 

Foto ilustrativ, pixabay.com.