În aceste zile a fost adus și montat, la Spitalul orășenesc Sinaia, un container sanitar destinate efectuării triajului epidemiologic. Până acum, această etapă era realizată într-un cort gonflabil pus la dispoziție de ISU Prahova.
Containerul sanitar este complet funcțional, a anunțat Primăria Sinaia.
“Am înlocuit cortul special amenajat în curte la începutul pandemiei cu un container sanitar dublu, dotat cu grup sanitar și racordat la toate utilitățile. Containerul va oferi o climatizare optimă, circuite separate și condiții sporite de siguranță pentru triajul epidemiologic al pacienților pe durata pandemiei. Serviciile noastre medicale rămân deschise tuturor pacienților, de aceea am făcut și o rampă de acces în modulul sanitar pentru transportul pacienților cu brancard sau cărucior”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia
“Triajul epidemiologic al pacienților va fi realizat de cadrele medicale de la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul spitalului nostru. Mulțumim tuturor, domnului Primar Vlad Oprea, firmei Bog’Art și nu în ultimul rând Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Prahova și Detașamentului de Pompieri Sinaia, care ne-au pus la dispoziție cortul gonflabil unde a funcționat timp de 10 luni centrul de triaj al pacienților. Le mulțumim că ne-au sprijinit inclusiv cu operațiunile de montare și demontare a lui”, a transmis și Mariana Miu Grigorescu, managerul Spitalului Orășenesc Sinaia.
Sursa foto: Primăria Sinaia