FOTO 📸 De Ziua Națională a Tineretului, 20 de tineri din Prahova au luat locul aleșilor locali sau județeni

Ziua Națională a Tineretului prahova 2023
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

De Ziua Națională a Tineretului, Fundația Națională pentru Tineret a organizat cea de-a doua ediție a programului „Reprezentant pentru o zi”, la care au luat parte 72 de tineri și 49 de aleși locali, din 10 județe.

 

33 de instituții publice din Alba, Argeș, Botoșani, Bihor, Gorj, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea au participat la această ediție a evenimentului. “Tinerii participanții și-au început «ziua de lucru» încă de dimineață, alături de aleșii locali pe care îi însoțesc întreaga zi și vor avea ocazia de a cunoaşte în detaliu activitatea unei autorităţi publice”, potrivit FNT.

În Prahova, 20 de tineri au fost selectați să participe la acțiune, în cadrul Consiliului Județean, Prefecturii Prahova, Primăriei Ploiești, Primăriei Câmpina, precum și în alte primării din județ.

“La Consiliul Județean Prahova, Ulescu Tudor Mihai, Stoica Ana Maria și Ene David Mihai, trei dintre tinerii selectați, au luat parte la discuții alături de conducerea instituției, au învățat despre structura și activitatea aparatului propriu al Consiliului și au vizitat instituții subordonate. La finalul vizitei, tinerii au realizat o analiză a experienței lor și și-au exprimat aprecierea pentru cunoștințele acumulate.

Vicepreședintele CJ Prahova, Dumitru Tudone, a evidențiat importanța proiectului în responsabilizarea tinerilor și și-a exprimat speranța că participanții vor contribui la dezvoltarea comunității prahovene după finalizarea studiilor.

Tinerii implicați în proiect au primit diplome de participare și asigurarea că vor avea sprijinul CJ Prahova în viitoarele lor inițiative”, au anunțat reprezentanții CJ Prahova.

Alți trei reprezentanți ai tinerilor au “lucrat”, marți, la Primăria Ploiești. “Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a primit, de Ziua Națională a Tineretului, vizita oficială a ploieștenilor selectați în cadrul proiectului «Reprezentant pentru o zi», implementat de către Fundația Județeană pentru Tineret Prahova.

Vizita de lucru la sediul municipalității ploieștene a început încă de dimineață, tinerii Vlad George Enescu, Eduard Rareș Irimia și Ana-Maria Alexandra Cazacu fiind prezenți la o ședință de lucru la care au participat și viceprimarii Daniel Nicodim și Anca Adina Popa.

Într-o atmosferă prietenească, tinerii ploieșteni au discutat deschis cu edilii municipiului Ploiești despre responsabilitatea și experiența în cadrul administrației publice locale, agenda de lucru a unui edil local, dar și despre impactul decizional în dezvoltarea durabilă a unui oraș.

La finalul reuniunii, cei trei tineri au vizitat cabinetele edililor ploieșteni și au încercat, în urma informațiilor împărtășite de către primar și viceprimari, să preia frâiele municipalității, înțelegând, astfel, ce implică o poziție atât de importantă la nivelul comunității locale.

Ulterior, tinerii au fost conduși în cadrul direcțiilor de specialitate ale Primăriei Municipiului Ploiești, unde au putut observa aspecte din activitatea zilnică a funcționarilor publici, derulată legal și echitabil, orientată permanent spre interesul cetățeanului și al comunității locale.

De asemenea, aceștia au participat și la o ședință de lucru a executivului ploieștean, axată pe organizarea Zilelor Orașului Ploiești, ediția 2023, un eveniment cu tradiție, apreciat și așteptat de întreaga comunitate.

Totodată, tinerii ploieșteni au fost prezenți și la ședințele de lucru susținute cu directorii și șefii de servicii din cadrul primăriei sau al instituțiilor subordonate Consiliului Local Ploiești, respectiv cu reprezentanții S.C. Hale și Piețe S.A, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., Direcția Tehnic, Investiții, Poliția Locală Ploiești și S.C. Termo Ploiești S.R.L.”, a anunțat Primăria Ploiești.

Cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului, și Prefectura Prahova fost gazdă pentru doi elevi din cadrul Colegiilor Naționale “Nichita Stănescu” și “Al. I. Cuza”.

 

Ziua Națională a Tineretului. Participanți la evenimentul “Reprezentant pentru o zi”, în Prahova:

 

Prefect al Județului Prahova, pentru o zi: Robert Avram

Subprefect al Județului Prahova, pentru o zi: Silviu Florin Budacă

{showtime 303}

 

Președintele Consiliului Județean Prahova, pentru o zi: Ulescu Tudor

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, pentru o zi: Stoica Ana-Maria

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, pentru o zi: Ene David Mihai

{showtime 304}

 

 

Primar în municipiul Ploiești, pentru o zi: Enescu Vlad George

Viceprimar în municipiul Ploiești, pentru o zi: Eduard Rareș Irimia

Viceprimar în municipiul Ploiești, pentru o zi: Ana-Maria Alexandra Cazacu

{showtime 305}

 

Primar în municipiul Câmpina, pentru o zi: Nedelcu Taisia

Viceprimar în municipiul Câmpina pentru o zi: Bădilă Sara-Andreea

{showtime 306}

 

Primar în orașul Urlați, pentru o zi: Dinu Maria Bianca

Viceprimar în orașul Urlați, pentru o zi: Borcea Bianca

{showtime 307}

 

Primar în comuna Valea Călugărească, pentru o zi: Bratu Cătălina

{showtime 308}

 

Primar al comunei Ariceștii Rahtivani  pentru o zi: Nicoleta Zamfir

{showtime 309}

 

Viceprimar în comuna Blejoi, pentru o zi: Radu Ana Cătălina

{showtime 310}

 

Primar în comuna Izvoarele, pentru o zi: Cîrstea Alexandru Constantin

{showtime 311}

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

 

 

 

Image