Hidrologii au emis o avertizare de cod galben valabilă în intervalul 30 noiembrie 2025, ora 12:00 – 1 decembrie 2025, ora 12:00
Fenomenele vizate de codul galben: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

COD GALBEN: Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale.
În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale COTEI DE ATENȚIE/Fazei I de apărare.
În intervalul 30.11.2025 ora 12:00 – 01.12.2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui – bazin superior (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), râul Jiu pe sectorul aval S.H. Filiaşi – amonte S.H. Podari (judeţele: Gorj şi Dolj), Vedea – bazin amonte S.H. Văleni, Teleorman (afluent al râului Vedea) – judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman, râul Argeş pe sectorul aval confluenţă cu râul Râul Doamnei – amonte Ac. Mihăileşti (judeţele: Argeş şi Giurgiu), Neajlov (afluent al râului Argeş) – judeţele: Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu, Sabar (afluent al râului Argeş) – judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu, râul Ialomiţa pe sectorul aval S.H. Băleni – amonte S.H. Ciochina (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), Prahova – bazin aval S.H. Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Râmnicu Sărat (judeţele: Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Bârlad – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele: Vaslui şi Galati), râurile din judeţul Tulcea şi din jumătatea de nord a judeţului Constanţa.
Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”.
Foto ilustrativ, radioromania.ro.


